Iris: Stăteam la masă, așteptând ca Dean să iasă din biroul lui și să ni se alăture la cină. Era ceva ce declanșa amintiri pe care eram forțată să le ignor acum, stând în fața fiicei mele, obligându-mă să ignor durerea prin care treceam și cu care mă confruntam. Totuși, nu eram proastă, bărbatul a sărit peste prânzul cu noi, iar cina abia acum intra în scenă. Era o repetare completă a unui trecut