Mă las atunci pe spate pe perne, lacrimile îmi alunecă pe obraji. Știu că nu e vina mea – eram doar un copil mic – dar mă simt absolut groaznic. Trebuie să-i fi frânt inima într-un milion de bucăți. Ușa mea se întredeschide din nou cu un scârțâit și văd capul brunet al lui Daniel apărând în prag. — Fay? întreabă el, ezitând. Ești deja acasă? Pot să intru? — Sigur, spun, ștergându-mă la ochi. — Eșt