Ivan râde de mine atunci, de faptul că am rămas fără cuvinte, și nu mă pot abține – râd și eu, ducându-mi capul în palme. „Da”, spun, roșind cumplit. „Am auzit de tine. Și trebuie să spun că nu am auzit numai lucruri bune.” „Hai, serios”, zice el, încă râzând puțin. „Nu se poate să fi fost numai de rău.” Privesc printre degete și ridic o sprânceană la el, dându-i de înțeles că, da. Au fost numai d