Evident, sentimentele pe care le are Finn nu sunt deloc unele întâmplătoare. Nu sunt de genul "e cea mai bună prietenă a mea". Nu. E ceva mai profund. Se vede în felul în care îi crapă vocea când îi spune numele. În felul în care mâinile lui nu pot sta liniștite. În felul în care panica lui capătă o nuanță care seamănă al naibii de mult cu o suferință amoroasă. Și poate că încă nu și-a dat seama.