— Hei! Charlotte scrâșni din dinți de furie. *Nu mai am decât trei mii în cont. Cum Dumnezeu o să achit nota?* — Să nu-mi spui că nu-ți permiți să plătești nota? Wesley se apropia de ea cu subînțeles. Îmi poți cere ajutorul. Cât timp ești de acord să petreci o noapte cu mine, voi achita eu. Cu ajutorul meu, nimeni nu va îndrăzni să te umilească la muncă și... Plesc! Înainte ca Wesley să poată termina, Charlotte îi trase o palmă zdravănă și strigă: — Nenorocitule! Wesley își duse mâna la obraz. În loc să se înfurie, chicoti ca un pervers. — E prima dată când mă atingi. Ai mâna atât de fină! — Ești un gunoi dezgustător! Charlotte plecă furioasă, tropăind. — Dacă nu reușești să plătești nota azi, colegii tăi s-ar putea să nu mai vrea să fie prieteni cu tine. Imaginează-ți cât de scârbiți vor fi, încât vor începe să te ocolească! strigă Wesley în urma ei. Vrei să riști să-ți pierzi slujba? Charlotte mergea pe hol, copleșită de deznădejde. *Nu pot să pierd slujba asta. Dar de unde să scot câteva sute de mii ca să achit nota?* Era cufundată în gânduri când o siluetă familiară apăru într-un separeu, în fața ei. Un bărbat stătea pe canapea, cu spatele drept spre ea. Cămașa albă îi era legată în jurul taliei, dezvăluind un tatuaj fioros cu un cap de lup și o cicatrice lungă pe spate. *El e!* Charlotte încremeni de șoc. Inima îi bătea mai tare ca niciodată. Ultima dată când îl văzuse pe bărbat în mașina lui, fusese atât de nervoasă încât își ținuse respirația, buimacă. Însă el plecase înainte ca ea să poată scoate o vorbă. Dar acum, omul care îi distrusese viața era chiar în fața ochilor ei! În timp ce îi privea spatele, amintiri bruște îi năvăliră în minte. Când se trezise la spital în urmă cu ceva timp, nu apucase să-și mai vadă tatăl pentru ultima oară. Nu putuse privi decât trupul neînsuflețit al părintelui ei la crematoriu. La înmormântare, rudele și prietenii o arătaseră cu degetul, blestemând-o aspru și izgonind-o. Pentru că rămăsese însărcinată înainte de căsătorie, oamenii o priveau cu dispreț când mergea la controalele prenatale lunare la clinica modestă de la țară. Când își născuse bebelușii la spital, aproape murise din cauza unei hemoragii masive, fiind însărcinată cu tripleți. *Era vina acelui om!* Furia îi copleși inima. Își strânse pumnii și năvăli în încăpere. — Hei! Ieși afară. Aceasta este o zonă privată. Un bărbat îmbrăcat în negru, care stătea în colț, vorbi pe un ton sever. Bărbatul misterios de pe canapea ridică mâna. La ordinul său mut, bărbatul în negru părăsi încăperea în tăcere. Charlotte rămase uimită. *Oh? Deci un gigolo e destul de bogat încât să-și permită gărzi de corp acum?* *Se pare că a dus o viață bună în ultimii câțiva ani!* Charlotte își înnăbuși agitația și se apropie cu grijă. — Tu ești? Bărbatul își încheie cămașa și se întoarse încet. Pe chip purta o mască neagră de bal, care îi acoperea jumătate de față. Masca îi lăsa la vedere buzele subțiri. Privirea sa tăioasă și enigmatică strălucea în întuneric. În partea dreaptă-sus a măștii se afla o emblemă aurie în formă de foc, care i se păru amenințătoare și sălbatică. Charlotte făcu instinctiv un pas înapoi. *De ce este atât de impunător? Nu e doar un gigolo? Oare am confundat persoana?* *Nu, am dreptate. E tatuajul acela inconfundabil.* — Nu-ți amintești de mine? insistă Charlotte. Acum patru ani, beam în separeul K13 când prietena mea a cerut o escortă masculină pentru mine, și s-a dovedit că erai tu. Am mers împreună la Hotelul Storm... — Ai o aluniță roșie pe piept. Bărbatul își îngustă ochii, privindo. Am făcut-o de șapte ori chiar în noaptea aceea... — Te omor! Charlotte se repezi înainte și ridică brațul să-i ardă o palmă. Bărbatul îi prinse brațul rapid și o împinse pe canapea. — Cum îndrăznești! — Nenorocitule! Charlotte sări pe el ca o pisică sălbatică, dând din mâini ca să-l zgârie. E doar vina ta! Mi-ai distrus viața! urlă ea.