Aria „Mia, sunt bine”, mint, afișând cel mai fals zâmbet de care sunt capabilă, în timp ce-mi șterge fața cu palma, ca și cum aș fi un copil mic, nenorocit. „Hai să te scoatem de aici. E un frig al naibii”, spune ea, prinzându-mă de braț ca și cum m-ar salva de la moarte sigură. Îmi șterg singură fața cu palma și mă ridic. Picioarele mele... niște trădătoare, m-au târât înapoi pe punte după conver