GABRIEL
Nu sunt genul de bărbat care ascultă de vreo femeie, dar asta avea ceva care mă ținea captiv. Nu ea, ci rochia pe care o purta. Felul în care îi îmbrățișa partea de sus a corpului și apoi curgea în jos, arătându-i piciorul perfect. De fiecare dată când un bărbat din încăperea asta se uita la ea, mă înnebunea. Mă făcea să vreau să urc pe scenă și să o anunț ca fiind soția mea.
„Nu dansez”,
















