GABRIEL
Damien era o pacoste. Odată ce își punea ceva în minte, nu mai exista cale de întoarcere. Obținea ce voia, indiferent de preț.
Și, dintr-un motiv oarecare, își pusese în cap să o cunoască pe soția mea și să salute familia noastră înainte să se întoarcă în gaura aia de iad din care se târâse.
Știam mai bine decât să-l opresc.
Nu mă deranja să o cunoască pe Pistruiată, în ciuda a ceea ce îi
















