Eram pe punctul de a spune nu, mulțumesc, nu suntem genul ăsta de căsătoriți, dar vocea lui avea tonul corporatist de nu-te-contrazic.
M-am urcat în mașină. „Mulțumesc. Apreciez.”
Doar a fredonat, abia un sunet, deja întorcând cheia.
Am ajuns la următorul bloc înainte să adauge, ca și cum ar fi fost un comentariu aruncat, „Nu e nicio problemă.”
M-am uitat peste.
Profilul acela sculptat, de necitit
















