Eram pe punctul de a spune nu, mulțumesc, nu suntem genul ăsta de căsătoriți, dar vocea lui avea tonul corporatist de nu-te-contrazic. M-am urcat în mașină. „Mulțumesc. Apreciez.” Doar a fredonat, abia un sunet, deja întorcând cheia. Am ajuns la următorul bloc înainte să adauge, ca și cum ar fi fost un comentariu aruncat, „Nu e nicio problemă.” M-am uitat peste. Profilul acela sculptat, de necitit