Maxilarul lui Ashton se încleștase atât de tare încât am crezut că-și va ciobi o măsea.
Una dintre mâinile lui tresărea, de parcă murea să mă apuce, dar se prefăcea că e calm.
M-am uitat fix la el.
El s-a uitat fix înapoi.
Niciunul dintre noi nu a clipit.
Era o remiză mexicană, doar că nimeni nu avea o armă.
Luminile se stinseseră – fuseseră mereu atât de slabe?
Casa lui inteligentă și proastă pro
















