NICK „Nick, uită-te, nu e Olivia?” M-am întors să mă uit; nu trebuia să mi se spună de două ori că era soția mea pe care o vedeam. Chiar și cu spatele la mine, mi-am dat seama că era ea și râsul ei a confirmat-o. Aș recunoaște râsul ăsta oriunde, genul care făcea lumea mea să se oprească și tot ce era în ea să dispară, apoi ar mai fi doar ea și cu mine. Cu ea râzând așa. „Doamne, Dumnezeule! Este