Wilbur spuse: "E timpul să le oferim marele lor cadou. Știi ce ai de făcut." "Am înțeles, Șefu'. Vor plăti cu siguranță", răspunse Faye. Wilbur zâmbi. "Du-te și odihnește-te. Nu-ți face griji pentru mine mâine. Voi merge pe cont propriu." "În regulă, Șefu'." Wilbur se ridică și se întoarse în camera lui. Faye privi fix la silueta lui care se îndepărta și scoase un oftat. Dacă ea ar fi fost cea maltratată și umilită în acest fel, s-ar fi asigurat că le întoarce totul înzecit. Șeful ei era mult prea drăguț. Totuși, ea nu era. Nu fusese niciodată blândă cu dușmanii ei. A doua zi. Wilbur se trezi în jurul orei zece dimineața. Ieși din casă și conduse spre Insula Stațiunii Southlake. Era timpul să încheie socotelile. În același timp, un SUV cu o emblemă militară opri în fața casei numărul unu. Un bărbat de vârstă mijlocie, înalt și lat în umeri, coborî din mașină. Era îmbrăcat în haine obișnuite, dar nu era greu să-ți dai seama din aura lui că era cineva din armată. Bărbatul sună la ușă. Susie deschise ușa și rosti veselă: "Tată! În sfârșit ai ajuns acasă!" "Da. Unde e bunicul tău?" întrebă bărbatul. Susie se încruntă. "S-a închis în camera lui toată ziua și se poartă misterios. Escrocul ăla chiar l-a influențat." "Cum e sănătatea lui?" întrebă bărbatul din nou. Susie spuse imediat: "Bunicul a luat medicamentele pe care le-a adus echipa medicală din Seechertown și se simte mult mai bine acum. Tocmai i s-au făcut câteva teste și toate rezultatele au fost pozitive." "Asta e grozav. Lasă-mă să-i dau o lecție acelui mincinos. Nimeni nu profită de numele familiei Grayson", spuse bărbatul cu răceală. Susie încuviință imediat. "Da, trebuie să-i dai o lecție, altfel altcineva ar putea crede că se poate apropia de bunicul în viitor." Chiar atunci, bărbatul se întoarse și îi spuse șoferului: "Sună-l pe escrocul ăla și spune-i că vreau să mă întâlnesc cu el." "În regulă." Șoferul făcu apelul imediat. Ceva mai târziu, se întoarse și spuse cu grijă: "A zis că e la o nuntă pe Insula Stațiunii Southlake și că ar trebui să te duci să-l cauți singur dacă vrei să-l vezi." "Nenorocitul ăla are tupeu." Expresia bărbatului se împietri imediat. "Cum îndrăznește să se poarte superior cu mine! Mergem la Insula Stațiunii Southlake chiar acum!" Gordon se urcă în mașină, iar șoferul demară imediat în trombă. Susie scoase un oftat prelung. "Mincinos nenorocit, o s-o încasezi. Așteaptă doar." Acestea fiind spuse, intră înapoi în casă și se îndreptă spre camera bunicului ei. Se opri scurt înainte de a striga: "Bunicule, e timpul să mergi la antrenament. Nu ai ieșit deloc din cameră astăzi." Camera era complet tăcută, așa că Susie nu putu decât să strige iar și iar. În ciuda faptului că starea bunicului ei se îmbunătățea, el tot avea nevoie să facă mișcare. În cele din urmă, Benjamin deschise ușa o jumătate de oră mai târziu și o fulgeră pe Susie cu privirea, iritat. "Ai terminat? Nu am și eu niciun pic de libertate?" "E spre binele tău, bunicule. Nu fii atât de încăpățânat", spuse Susie. Benjamin rânji rece. "Știu ce se întâmplă cu corpul meu. Poți să încetezi cu cicăleala. Faci toate astea ca să încerci să mă enervezi?" "Cum poți să spui asta, bunicule? Dacă nu ar fi fost grija echipei medicale din Seechertown și a noastră, starea ta nu s-ar fi îmbunătățit", spuse Susie mâhnită. Benjamin pufni: "Chiar crezi că tu ai făcut toată treaba?" Susie se înfurie și ea. "Nu noi? Ar trebui să știi că trupul tău e la limită și te bazezi pe medicamente ca să te țină în viață. Dacă nu ar fi fost medicamentele și faptul că am renunțat la facultatea de medicină ca să am grijă de tine, ai mai fi fost aici? Nimic din toate astea nu contează pentru tine?" Susie izbucni în lacrimi în timp ce rostea acele cuvinte. Simțea că bunicul ei chiar își pierdea mințile. Nu era recunoscător pentru grija ei față de el în toți acei ani nici măcar puțin, totuși acel escroc îl făcea să joace după cum îi cânta doar cu câteva cuvinte, ținându-l închis în cameră toată ziua făcând niște prostii de cultivare. Tristețea ei creștea pe măsură ce se gândea mai mult la asta, plângând tot mai tare cu fiecare secundă. Benjamin oftă văzându-și nepoata așa. Intră în cameră, scoase medicamentele din dulapul de pantofi și i le arătă. Aruncând medicamentele în fața lui Susie, Benjamin spuse: "Uită-te. Asta au făcut medicamentele tale pentru mine." Susie își șterse lacrimile amețită, privind în gol la bunicul ei. Benjamin nu scoase un cuvânt și rămase acolo. Susie ridică încet cutia și o deschise. Flacoanele cu medicamente erau aliniate frumos, complet neatinse. "Bunicule, ce se întâmplă aici?" întrebă Susie nevenindu-i să creadă. Benjamin oftă. "M-am săturat de toate medicamentele alea. Nu m-am atins de niciunul dintre ele." Susie era în stare de șoc. "D-Dar cum rămâne cu sănătatea ta?" Benjamin se uită la Susie și se încruntă. "Nu e evident? Ce au spus rapoartele mele?" Susie se bâlbâi: "A-Au spus că semnele tale vitale au luat-o t-toate spre b-bine, și că până și plămânii tăi fibrozați se vindecau." "Ei bine, încă mai crezi că medicamentele au făcut toate astea?" întrebă Benjamin. Medicamentele pe care le ținea Susie căzură la pământ cu o bufnitură. Gura lui Susie era larg deschisă de uimire. Benjamin clătină din cap. "Voi, tinerii, credeți că sunteți atât de deștepți și le știți pe toate. Ei bine, o să-ți spun că miracolele există. De fapt, Dasha e plină de prodigii precum Wilbur Penn. Când o să faci un pas în spate și o să încetezi să mai vezi lumea cu atâta prejudecată?" Susie fu luată prin surprindere. După ceva timp, vorbi în sfârșit: "Bunicule, nu se poate. Metoda de cultivare pe care ți-a predat-o tipul ăla chiar ți-a îmbunătățit sănătatea?" "Tu ce crezi?" răspunse Benjamin. Susie rămase complet fără cuvinte. Nu-i venea să creadă că era real. Cu toate acestea, era adevărat că bunicul ei nu luase niciunul dintre medicamente, dar totuși se făcuse bine în mod miraculos. Ăsta era un fapt și nu avea cum să-l infirme. În acel moment, se confruntă cu cea mai mare dilemă din viața ei. Ceva mai târziu, ridică capul și spuse slab: "Bunicule, tata s-a întors." "Ce? Ce caută aici în loc să-și păzească postul?" spuse Benjamin, vizibil nemulțumit. Susie nu îndrăzni să vorbească, dar nici nu putu ascunde adevărul. Spuse cu umilință: "S-a dus să-i dea o lecție lui Wilbur Penn." Benjamin urlă imediat furios: "Ce?! Cine ți-a spus să faci asta?" Susie intră în panică imediat. "Bunicule, lasă-mă să explic. Am crezut că Wilbur e un escroc care încearcă să se folosească de numele familiei noastre pentru câștig personal. De aceea i-am spus tatei să se întoarcă." Benjamin spumega de furie: "Idioților! Aduceți-l pe tatăl vostru înapoi aici! Voi doi o să vă cereți scuze lui Wilbur și să nu vă întoarceți până nu vă iartă! Familia Grayson nu are loc pentru oameni ca voi doi!" În timp ce vorbea, Benjamin era atât de agitat încât îl apucă un acces de tuse. Susie se sperie de moarte și se repezi să-l bată pe spate. "Mă duc chiar acum, bunicule. Te rog, nu fi supărat." "Du-te odată!" strigă Benjamin. Susie nu îndrăzni să spună nimic. Le strigă menajerelor să aibă grijă de bunicul ei înainte de a pleca ea însăși cu mașina spre Insula Stațiunii Southlake. Începu să-l sune pe tatăl ei imediat din mașină, dar niciunul dintre apelurile ei nu se conecta.