La Stațiunea Insulară Southlake. Era un loc de vacanță privat situat la vest de Seechertown și se întindea pe aproximativ o mie de acri. Terenul său era înconjurat de un lac natural imaculat, cu o insulă în mijloc. Avea peste zece miliarde de dolari investiți în construcția de hoteluri de cinci stele și diverse facilități de divertisment. Avea chiar și o varietate de plante exotice transplantate acolo, făcând din insulă una dintre cele mai faimoase locații de vacanță din Seechertown. Chiar în acea zi, Blake rezervase întreaga insulă a stațiunii doar pentru cei invitați. Stațiunea fusese transformată într-un spațiu mare de evenimente după câteva zile de decorare. Existau mese și scaune împodobite cu flori proaspete, precum și tot felul de gustări și șampanie. Wilbur parcă în afara Southlake și merse pe jos până la insulă. Chiar în fața acesteia se afla masa de înregistrare a oaspeților, precum și ghișeul de colectare a cadourilor. Wilbur se apropie de masă și aruncă cei cinci sute de dolari pe care îi pregătise pe ea. "Aici e cadoul meu." Oamenii de la masă erau toți membri ai familiei Willow. Unul dintre ei văzu că e Wilbur și aruncă o privire disprețuitoare la banii de pe masă. "Doamne, chiar ești atât de falit? Uită-te la toți ceilalți. Cadourile lor valorează zeci de mii de dolari! Nu ți-e rușine să dai o sumă atât de mică?" Wilbur chicoti și răspunse: "Aveam cinci milioane de dolari, dar cineva i-a luat și refuză să mi-i dea înapoi și în ziua de azi. Cinci sute e tot ce am acum." Expresia supervizorului evenimentului se întunecă atunci când auzi acele cuvinte și răcni: "Omule! Încerci să faci scandal?" Wilbur răspunse cu o voce gravă: "Eu? Să fac scandal? Asta e ceea ce face familia Willow." Supervizorul rânji rece: "Ascultă aici, tinere. Dacă nu ar fi fost instrucțiunile domnului Woods și ale domnișoarei Yvonne, te-aș fi bătut măr." "Nu prea cred asta", răspunse Wilbur calm. Ceilalți câțiva membri ai familiei Willow de lângă supervizor auziră asta și erau pe cale să devină violenți. Totuși, supervizorul îi opri și spuse: "Azi e ziua cea mare a domnișoarei Yvonne. Lăsați-l să plece deocamdată. Ne ocupăm de el când se termină totul." "Găsește-ți un loc să stai. E destulă mâncare și băutură. Ar trebui să-ți recuperezi valoarea banilor", îl luă el peste picior. Wilbur nu-l băgă în seamă și intră încrezător. Supervizorul, pe de altă parte, o sună pe Yvonne imediat. Wilbur merse spre zona centrală a insulei. Își luă un pahar de șampanie înainte de a-și găsi un loc să stea. Era ora unsprezece dimineața, iar oaspeții încă soseau. Unii dintre ei erau oameni cu putere, iar cei de la masa de înregistrare le anunțau sosirea ca un gest de respect, precum și pentru a se bucura de gloria lor. Woods Corporate era destul de faimoasă în Seechertown, fiind considerată una dintre instituțiile mai mari din oraș. Oaspeții prezenți în acea zi erau toți oameni cu statut înalt. Blake și Yvonne se apropiară de Wilbur nu mult după ce acesta se așeză. Blake era într-un costum negru intens, cu părul strălucitor dat pe spate. Între timp, Yvonne, care era îmbrăcată într-o rochie albă mulată, se agăța fericită de brațul lui Blake. Cei doi se apropiară de Wilbur, iar Blake rosti zâmbind: "Nu credeam că o să ai curajul să apari." "Ei bine, am fost invitat. Firește, trebuia să vin și să vă felicit pe amândoi. La urma urmei, eu și Yvonne am fost căsătoriți în trecut", spuse Wilbur calm. Yvonne interveni imediat: "Lasă chestiile astea dezgustătoare. Te-am invitat ca să vezi unde îți e locul. E timpul să vezi adevărul și să încetezi să mai fantazezi despre ce am mai putea fi." "Nu m-am mai gândit la asta de când am plecat de la familia Willow", spuse Wilbur. Yvonne pufni. "Bine. Stai cuminte și vezi cu ochii tăi ce înseamnă să ai relații, putere și prezență, nenorocit inutil ce ești." "Voi fi cu ochii în patru, cu siguranță. Sper că nu voi fi dezamăgit", răspunse Wilbur cu un rânjet. Blake chicoti și spuse: "Nu te vom dezamăgi, cu siguranță. Toți cei de aici sunt oameni care poți doar visa să devii. Bucură-te de priveliște cât mai durează." După aceea, cei doi făcură schimb de zâmbete și plecară braț la braț. Wilbur clătină din cap. Luă o gură de șampanie, simțind doar amărăciune. "Directorul executiv al sediului Consorțiului Cape din provincia Kardon, Faye Yves, a sosit." Anunțul făcu mulțimea să izbucnească în aplauze. Puterea Consorțiului Cape era de clasă mondială, până în punctul în care chiar și directorul unei anumite filiale era o persoană destul de importantă. Reprezenta Consorțiul Cape, la urma urmei. Blake și Yvonne stăteau lângă masa de înregistrare, așteptând să sosească acei oameni importanți. La sosirea lui Faye, cei doi o escortară imediat și o conduseră la masa principală din sala de banchet. Faye trecu pe lângă mese, întâlnind privirea lui Wilbur și făcând schimb de zâmbete cu el. După ce i-au arătat lui Faye locul ei, Blake și Yvonne se întoarseră din nou la masa de înregistrare pentru a aștepta ceilalți oaspeți. Chiar atunci, un bărbat înalt și musculos veni la masa de înregistrare cu un asistent după el. Bărbatul se uită la Blake și Yvonne și se îndreptă spre ei cu pași mari. Supervizorul deduse că Blake și Yvonne nu-l cunoșteau cu adevărat pe acest bărbat, așa că se grăbi imediat spre tip. "Domnule, căutați pe cineva?" "Îl caut pe Wilbur Penn", declară bărbatul cu răceală. Supervizorul rămase uluit. Se uită la Blake și Yvonne înainte de a spune: "S-a întâmplat ceva?" Chiar atunci, asistentul bărbatului strigă: "Acesta este responsabilul armatei din provincia Kardon, Gordon Grayson. Trebuie să vă raportez vouă ce vrea să facă?" Supervizorul fu luat prin surprindere imediat. Acel bărbat era cu siguranță cineva puternic, dar nu era deloc pe lista de invitați. Blake și Yvonne intrară și ei în panică și apoi se grăbiră repede acolo. "Generale Grayson! Aveți nevoie de ceva de la Wilbur?" Cuplul zâmbi în sinea lor. În opinia lor, cu siguranță relația lui Wilbur cu cineva atât de puternic nu putea fi una bună. Gordon spuse cu răceală: "Am niște chestiuni personale de rezolvat cu el. Nu vă faceți griji. Nu voi sta în calea nunții voastre." Cei doi abia își puteau stăpâni surpriza și bucuria la auzul acelor cuvinte. Nu numai că Gordon nu îl cunoștea pe Wilbur, dar era clar că existau resentimente între ei doi. Să te gândești că Wilbur ar avea tupeul să jignească un general național precum Gordon Grayson! Omul acela chiar își dorea moartea. Cuplul se repezi înainte și îl conduse pe Gordon înăuntru în timp ce explicau: "Wilbur Penn nu e rudă cu noi deloc." "Așa e. E fostul meu soț. A trăit pe spinarea familiei mele timp de trei ani, ceea ce a dus la divorțul nostru. A insistat să vină astăzi, refuzând să accepte un refuz, așa că nu ne-a lăsat inima să-l dăm afară. Of..." Yvonne inventa povești în timp ce vorbea, îngrozită că ar putea fi implicată. Gordon flutură o mână. "Nu am nevoie să știu povestea ta. Sunt aici doar să reglez lucrurile între mine și el astăzi." Blake zâmbi împăciuitor. "În regulă, în regulă. Puteți face ce vreți cu el. Probabil merită să primească o lecție de la cineva ca dumneavoastră, oricum." În timp ce spunea asta, grupul ajunse la Wilbur. "Ăsta e. Aveți nevoie să fac ceva?" întrebă Blake lingușitor. Gordon flutură o mână. "Nu va fi necesar. Vreau să am o discuție cu el între patru ochi. Continuați-vă treaba." "Da, desigur", fură de acord cei doi în grabă înainte de a-i spune lui Wilbur: "Chiar ai un tupeu fantastic, să jignești pe cineva ca generalul Grayson. Ești terminat." După ce spuseră asta, cei doi se înclinară în fața lui Gordon și plecară. Chiar atunci, Gordon îi spuse șoferului său să aștepte afară și zise: "Nu mă întrerupe decât dacă e un apel de la cartierul general." După ce dădu ordinul, se așeză singur vizavi de Wilbur. "Ai ceva de spus?" îl întrebă Gordon pe Wilbur cu răceală.