Mary stătea pe balconul camerei în care dormise în ultimii trei ani. Nu voia să aprindă lumina; întunericul nopții avea să-i ascundă lacrimile care-i șiroiau pe obraji. 'S-a terminat! Nu mai pot continua așa. Nu mai suport,' se gândi ea, privind drept înainte. Deodată, lumina unei mașini o smulse din gânduri. Soțul ei iubit se întorcea acasă și știa exact ce avea să se întâmple. Soțul ei, Maximus Palmer, era președintele Palmer Group, unul dintre cele mai importante conglomerate din Valeria. Mai devreme în acea dimineață, Maximus uitase un dosar plin cu documente. Cunoscându-l, probabil avea nevoie de ele și ar fi avut probleme dacă nu le avea. Încercase să-l sune de mai multe ori pentru a-l informa despre documente. Totuși, când nu a răspuns, a părăsit conacul cu misiunea de a i le duce personal. A informat-o doar pe Emma Rosewood, menajera ei. "Emma, Maximus nu răspunde. Ești sigură că avea documentele astea în mână dis-de-dimineață?" întrebă ea, cu vocea plină de îngrijorare. "Da, doamnă! Le punea pe toate în servietă în sufragerie, dar apoi a primit un telefon, așa că cred că a uitat să le împacheteze. Presupun că o să aibă nevoie de ele." "Bine, bine! Plec chiar acum. Poate ajung la timp," spuse Mary. "Drum bun, doamnă!" strigă Emma, în timp ce o vedea pe Mary ieșind repede. După ce a gonea pe străzi cu mașina, a ajuns în sfârșit la biroul Palmer Group. Nu mai călcase pe acolo în cei trei ani de căsnicie, dar de data asta era urgent. A intrat în hol și nu a văzut pe nimeni. Știa că există un lift care merge direct la biroul președintelui. Fără să știe sigur, dar ca și cum norocul ar fi fost de partea ei, l-a ales pe acela. După câteva etaje, clopoțelul sună, anunțând sosirea ei. Mary ieși din lift și, din fericire pentru ea, holul era gol, iar biroul secretarului lui Maximus era neocupat. "Unde o fi Matthew? Unde e toată lumea?" se întrebă ea cu voce tare, deși nimeni nu răspunse, desigur. Se îndreptă spre ușa mare din lemn sculptat elegant. Intră fără să bată, iar ceea ce văzu o lăsă fără cuvinte. Maximus avea pantalonii dați jos, împingând și gemând într-un fel în care nu o mai făcuse niciodată cu ea. O putea vedea pe femeia blondă cu el; nu era nimeni alta decât Alexia Levett, singura lui asistentă. Mary scăpă dosarul, iar Maximus, auzind zgomotul, se întoarse, uimit. Își aranjă cămașa pentru a-și ascunde erecția, trăgând repede pantalonii, în timp ce Alexia își apucă bluza pentru a-și acoperi corpul complet gol și transpirat. Reacția lui Mary nu a fost deloc surprinzătoare. "Nemernicule! Deci cu ea mă înșeli de atâta timp?" Începu să-l blesteme. "Fiul lui mama! Bucată de rahat! Te urăsc! Iar tu, curvă, am să te omor!" țipă Mary, năpustindu-se asupra Alexiei. Era aproape de femeia dezbrăcată când o durere ascuțită o lovi în stomac. Maximus tocmai o lovise cu pumnul, trântind-o în genunchi. În ultima vreme, aceste accese isterice deveniseră mai frecvente și, văzând-o că se apropie de amanta lui cu o privire criminală, nu a avut de ales decât să o lovească. Profitând de faptul că Mary era pe podea, Maximus îl sună pe Matthew pe telefonul mobil. "Matthew, am nevoie să o duci pe Mary înapoi la conac și să o ții acolo!" Nu-i luă mult lui Matthew să ajungă. Mary era încă pe podea, strângându-și stomacul. Matthew o ajută să se ridice, încercând să nu se uite la Alexia, care era doar pe jumătate acoperită cu o bluză încheiată prost. Îi părea rău de Mary. Să-și prindă soțul așa nu putea fi una dintre cele mai plăcute experiențe. "Doamnă Palmer, haideți să mergem acasă. Trebuie să vă liniștiți," spuse Matthew, punând un accent special pe "Palmer", știind că asta i-ar putea aduce o mustrare mai târziu. Dar în acel moment, se puse în locul ei. "Matthew?" "Da, domnule! Stai la conac și asigură-te că rămâne acolo," ordonă Maximus, cu vocea rece și autoritară. 'Unde ar putea merge biata femeie?' se gândi Matthew. Era singură într-o țară străină, cu un soț care nu o lăsa să se împrietenească cu oricine. "Doamnă, haideți să mergem. Vă duc acasă." "Nu! Nu vreau să merg acasă!" "Vă rog, nu faceți lucrurile dificile, doamnă. Știți cum se enervează șeful când își pierde răbdarea." "Matthew, nu vreau să merg acasă! Te rog, nu vreau să merg acasă! Vreau să mă întorc în țara mea! Vreau viața mea înapoi!" Auzind acea ultimă frază, Matthew se simți inconfortabil. Își aminti de circumstanțele care o aduseseră pe Mary în Valentia. Motivele pentru care a plecat din țara ei erau serioase, iar întoarcerea nu ar fi ușoară. Ar pune-o pe ea și pe familia ei în pericol. "Nu am de ales, doamnă. Trebuie să vă duc înapoi la conac." "Da, Matthew, știu! Doar spuneam, imaginându-mi că aș putea fi liberă și să mă întorc la viața mea veche." "Știți că nu puteți, doamnă. E prea periculos pentru bunicul dumneavoastră." "Ăsta e singurul motiv pentru care încă suport toate astea și știi asta. Dacă nu ar fi fost bunicul meu, aș fi plecat deja, căsătorită sau nu." Matthew ajunse la conacul Palmer. Deschise ușa pasagerului și văzu fragmentele spulberate ale unei femei abuzate, umilite și uitate ieșind. Simți cum inima i se strânge, dar nu putea face nimic. În chestiuni ca astea, era mai bine să nu te implici. Maximus era strict și nu permitea nimănui să comenteze asupra căsniciei lui. Singura care putea spune ceva era doamna Catherine Palmer, bunica lui Maximus, dar ea nu era prin preajmă acum. După ce a privit luna și împrejurimile ei mult timp, încercând să găsească puterea pentru ceea ce urma, Mary intră în sfârșit fără să aprindă lumina. Se duse în baie și se spălă pe față pentru a șterge urmele lacrimilor pe care le vărsase. Mâinile îi tremurau. Știa furtuna care urma să vină. "Emma?" "Da, domnule?" "Unde e Mary?" "În camera ei. Matthew m-a rugat să o supraveghez, să mă asigur că nu face vreo prostie. E totul în regulă?" "Da, Emma. Nu am nevoie de serviciile tale în seara asta, așa că te rog să pleci." "Bine, de fapt tocmai mă pregăteam să mă duc în camera mea." "Nu, vreau să mă lași complet singur cu Mary." "Dar, domnule..." "Ieși afară!" Emma nu mai putu rezista. Trebuia să plece, simțind o strângere în piept. Nu știa de ce era într-o dispoziție atât de proastă, dar în seara asta, expresia domnului Palmer era mai întunecată și mai înfricoșătoare decât de obicei. "Mary!" strigă Maximus, intrând în cameră. "Da?" răspunse ea, ieșind din baie cu puțin entuziasm. "Vreau o explicație pentru comportamentul tău de azi de la birou." "Nu e nimic de explicat," spuse Mary scurt. "Mary!" răbufni Maximus. "Stai liniștit, n-o să mai calc niciodată pe la biroul tău. Dacă găsesc ceva de care cred că ai nevoie, îl voi suna pe Matthew să vină să-l ridice." "Asta sper. Îți este complet interzis să mergi la birou. De fapt, am ordonat să nu ți se mai acorde acces." "Ți-am spus deja să nu-ți faci griji. Nu se va mai întâmpla," spuse Mary, începând să se îndrepte spre dressing pentru a se schimba în pijama. "Acum, dacă nu mai ai nimic să-mi spui, ai putea te rog să părăsești camera mea?" Văzând indiferența lui Mary, Maximus nu mai putu argumenta. Strânse pumnii de frustrare. Pe drumul spre aici, repetase un discurs lung pentru soția sa, așteptându-se să fie plină de insulte și plângeri. "Mary, știi foarte bine că nu te iubesc. M-am căsătorit cu tine din cauza bunicii mele. Pe cea pe care o iubesc cu adevărat este Alexia. Tu și cu mine suntem împreună doar din cauza prieteniei de lungă durată dintre bunicul tău și al meu." "Știu. Nu trebuie să-mi amintești de fiecare dată când faci ceva care încalcă căsnicia noastră," răspunse Mary, intrând în dressing și închizând ușa. Văzând tristețea din ochii lui Mary, Maximus nu putu să nu simtă un nod în gât, o durere surdă începând să se formeze. Nu știa de ce, dar era mai bine să iasă din acea cameră. După ce a părăsit camera soției sale, s-a îndreptat spre dormitorul principal, a făcut un duș și a decis să se culce devreme. În timp ce dormea, parcă mintea îi juca o festă crudă, amintindu-i cum își cunoscuse soția. Atunci dis-de-dimineață, era epuizat, doar își dorea un pahar cu apă. În schimb, a găsit o fată în pijama bând lapte, incapabilă să-i spună un cuvânt. Ochii ei mari și expresivi, de culoarea migdalelor, i-au atras atenția imediat. Deși reușise să simuleze indiferența, inima lui fusese captivată de acea privire.