Lita și-a plimbat privirea peste întunericul cerului care se transforma în zori. De la ușa principală a complexului, putea vedea până la gropi. Era frig, cu umezeală în aer care atârna ca o ceață, ca o peliculă peste lume. Genul ăsta de dimineață o făcea mereu să se simtă neliniștită. De când se știa, zilele ca astea prevesteau un dezastru. Și, pentru prima dată, spera ca dezastrul să fi venit și