Edie voia să spună ceva, dar nu avea încredere. Un bărbat atât de chipeș și bogat. Poate că e un Prinț Fermecător pentru multe femei, dar nu era al ei. Dacă nu l-ar fi avut pe Donald în inimă, poate că ar fi fost impresionată de oferta lui Stuart. Edie dădu din cap. „Nu, afacerea asta e ridicolă.” Imediat ce terminase de vorbit, se auzi o bătaie la ușă și cineva de afară spuse: „Maestre, micul dejun e gata.” „Intră.” Stuart se ridică. „Nu te grăbi să spui nu, mai gândește-te.” Apoi, fără răspunsul lui Edie, părăsi camera. Servitoarea împinse căruciorul cu mâncare și, când se apropie, văzu că era plin cu trei feluri diferite de mic dejun. Era chinezesc, occidental și japonez. „Nu știam care sunt preferințele dumneavoastră, așa că domnul Bates ne-a spus să pregătim câte puțin din fiecare,” spuse servitoarea respectuos. „Ce ați dori să mâncați prima dată?” întrebă servitoarea. Edie spuse inconfortabil: „În stil occidental.” „Bine,” răspunse servitoarea și scoase o măsuță de sub cărucior și o puse în fața ei. Apoi așeză mâncarea în ordinea sandvișurilor, ouălor prăjite, salatei și a laptelui. Edie era foarte flămândă când văzu mâncarea. Se gândi că, odată ce va mânca, va avea puterea să plece. Ochii lui Edie se deschiseră larg când se uită la sandviș și începu să mănânce. Nu mai gustase niciodată un sandviș atât de rafinat! Se pare că Stuart are o viață extravagantă. Când terminase de mâncat tot ce era pe masă, servitoarea întrebă din nou: „Doamna mai are nevoie de ceva?” Edie făcu un semn cu mâna: „Nu.” Stomacul îi era plin de mâncare. Servitoarea își strânse lucrurile respectuos, se înclină în fața ei și împinse căruciorul din nou. Deodată, Edie auzi un telefon sunând, recunoscând că era tonul ei de apel; scoase repede telefonul din geantă și văzu numele Joanna pe el, fața i se răci brusc. Starea ei de spirit începu să se schimbe din nou, se simți din nou nefericită. „Joanna, ce mai vrei?” întrebă Edie. Joanna spuse cu o voce enervantă: „Edie, am uitat să-ți spun că cineva ne-a invitat recent pe Donald și pe mine să participăm la o licitație caritabilă. M-am hotărât să donez un colier cu diamante.” Sprâncenele lui Edie se încruntară. Licitație caritabilă? Nu era treaba ei. „Colierul ăla e superb. Am auzit că se numește Marea de stele.” Edie strânse brusc telefonul mobil în mână și spuse: „Joanna, cum îndrăznești să-mi vinzi lucrurile.” „O, de ce nu mi-aș vinde propriile lucruri? Știi bine că nu sunt ale tale!” spuse Joanna. Edie nu mai întâlnise o persoană atât de nesimțită. Colierul era o amintire lăsată de mama ei. Cum putea Joanna să spună că lucrurile lui Edie erau ale ei? „Colierul pe care îl am în mână, e al meu.” Joanna părea foarte mulțumită de reacția lui Edie și râse cu putere. „Unii oameni nu pot să-și protejeze propriile lucruri. Le lasă să cadă în mâinile altora, atunci nu mai ai de ales ce ar trebui să facă alții cu bunurile tale.” Edie știa că Joanna se referea nu numai la colier, ci și la Donald. Edie arăta supărată. Donald e în regulă, dar colierul, îl va recupera cu siguranță. „Colierul, îl voi recupera. Cât despre Joanna, o voi face să plătească pentru crimă.” Edie era disperată. După aceea, închise telefonul. Lui Stuart i-a luat mult timp să se întoarcă. Când a făcut-o, Edie era în pat, ținând o pernă în brațe. Capul îi era plecat și părul lung și des hiberma peste față. Stuart nu-i putea vedea expresia. Edie ridică brusc capul când auzi ușa deschizându-se. Stuart văzu că fața ei era palidă și ochii ei strălucitori erau acum roșii și fața îi era pătată de rimel. Arăta ca și cum deja luase o decizie. Cumva, când i-a văzut fața, a fost neliniștit. Aruncând această emoție inexplicabilă, Stuart ridică sprâncenele și spuse: „Mă așteptai?” „Tu,” oftă Edie, încercând să prindă curaj, „Ești serios cu ce ai spus înainte?” Veni și se așeză lângă ea. „Bineînțeles că eram serios.” Ochii lui Stuart se holbară la fața ei și nu voia să rateze nicio emoție de-a ei. „Pot să-ți promit,” spuse Edie calmă. Un zâmbet lent îi contorsionă atractiv buzele. „Am o condiție,” spuse Edie. Stuart nu spuse nimic. Ochii lui erau fixați pe Edie și ea știa că ascultă. Edie își mușcă buza și spuse: „Nu am nevoie de banii tăi, dar am nevoie să-mi recuperezi un colier. E scump. Ar putea valora milioane.” Spuse Edie foarte nervoasă. Ar cheltui cineva pe care abia l-a întâlnit genul ăsta de bani? Era un zâmbet sincer pe fața lui și ochii lui aveau un aspect apologetic pe fața lui delicată. Nu mai întâlnise pe nimeni care să-l facă atât de fericit de mult timp. Edie putea vedea expresia de pe fața lui și se temea că îi înțelesese greșit intențiile. Apoi își puse mâna mică pe pieptul lui, simțind fiecare bătaie a inimii lui. Se uită la el disperată și spuse: „Chiar nu e vorba de banii tăi. Colierul e foarte important pentru mine. Trebuie să-l recuperez.” Era o expresie diferită în ochii lui Stuart. Mâna mică de pe pieptul lui, pe care abia o atinsese aseară, îl făcu să-și mărească ochii și începu să tremure tot. „Promit,” spuse Stuart cu o voce joasă. Edie se liniști și își puse brusc mâna jos. „Îți promit că, după ce se vor termina cele șase luni; nu mă vei mai vedea niciodată. Dacă asta îți dorești?” Cuvintele care ieșeau din gura lui Edie întunecară brusc fața lui Stuart. De ce se simțea rău când spunea că o să-l părăsească după șase luni? Edie cu siguranță nu putea ghici la ce se gândea Stuart. Stuart fusese întotdeauna atât de rece, toate schimbările emoționale subtile ascunse în spatele ochilor lui întunecați. Văzând că Stuart nu vorbea, clipi și întrebă: „Ce s-a întâmplat?” Era pe deplin conștientă că, deși expresia lui Stuart nu se schimbase prea mult, deodată se simțea o răceală care venea peste el. O răceală de care majoritatea oamenilor nu se puteau apropia. „Ai deja certificatul?” întrebă Edie. „Acasă,” Stuart se ridică și spuse: „Hai să mergem. Te duc cu mașina să-l iei pe al tău.” Edie fu puțin surprinsă. „O să depui cererea azi?” „Da,” spuse Stuart uitându-se la ea. Edie se gândi că urma să fie o căsătorie falsă. Nu credea că o să fie un ospăț de nuntă și cu siguranță nicio notificare a rudelor și prietenilor. Doar își mușcă din nou buza și spuse: „Bine.”