Maeve a simțit imediat că ceva nu era în regulă. "Ți s-a redeschis rana? Tocmai mi-ai spus că ești bine. Asta înseamnă 'bine' pentru tine?" Fără să aștepte un răspuns de la Byron, l-a apucat de braț și l-a condus înapoi în sufragerie. "Refuzi să mergi la spital, dar știu și eu câte ceva despre primul ajutor. Dacă nu te deranjează, te pot ajuta." Byron s-a încruntat, dar nu s-a mai certat de data asta, scoțând un geamăt slab de acord. Maeve l-a ghidat spre canapea și i-a ridicat cu grijă cămașa ca să-i verifice rana. Răsuflarea i s-a oprit în gât când a văzut bandajul de pe abdomenul lui, îmbibat de sânge. 'Rana e atât de gravă, și totuși a reușit să-l doboare pe Jeff dintr-o singură lovitură. Chiar e atât de puternic, sau Jeff e pur și simplu atât de inutil?' se întrebă ea. Dând deoparte aceste gânduri, Maeve a început să dezlege bandajul, cu o voce blândă și liniștitoare. "Voi fi cât pot de delicată. Dacă te doare, spune-mi." Ochii lui Byron au rămas fixați pe ea. Fața ei era atât de aproape de rana lui, încât îi simțea respirația caldă și blândă pe piele. 'Trebuie să fi făcut duș de curând' - a prins un miros slab de crin alb, ușor și liniștitor. Cu fiecare mișcare atentă, parfumul părea să se apropie, umplând aerul din jurul lor. Timpul părea că se dilată, suspendat în acest moment intim. "Gata," spuse în cele din urmă Maeve, făcând un pas înapoi cu un zâmbet satisfăcut după ce terminase noul bandaj. "Trebuie doar să-l ții uscat și să eviți orice efort fizic, altfel se va deschide din nou." Byron a înghițit în sec ascultând instrucțiunile ei blânde. "Îmi pare rău că am tras concluzii pripite mai devreme," spuse el, cu o voce joasă, dar sinceră. Maeve clipi, luată prin surprindere de scuzele neașteptate. Se uită în sus și îi întâlni ochii căprui adânci. Erau calmi, ca un iaz liniștit, dar aveau o calitate distantă, de neatins, ca lumina unei stele îndepărtate - misterioasă și imposibil de înțeles pe deplin. Inima i-a sărit o bătaie. "E... e bine. Nu aveam idee că fostul meu era în spatele tuturor acestor lucruri, așa că înțeleg de ce te-ai gândit la ce e mai rău." Voia să-l asigure că nu contează cu adevărat, că nu o deranjase atât de mult. Dar cuvintele i s-au oprit în gât. Toată frustrarea, furia, frica și incertitudinea pe care le îngropase adânc în interiorul ei s-au umflat ca un balon. Scuzele simple ale lui Byron s-au simțit ca un ac, făcând totul să izbucnească. Emoțiile au năvălit asupra lui Maeve, făcând-o să simtă o arsură și o înțepătură în ochi, până când abia mai putea să-și rețină lacrimile. Apoi, brusc, camera s-a cufundat în întuneric - se luase curentul. Lacrimile pe care Maeve se chinuise atât de mult să le rețină au curs imediat, șiroind în tăcere pe obrajii ei. "E bine, serios. Asta se întâmplă tot timpul pe aici. Curentul ar trebui să revină curând," murmură Maeve, cu o voce încordată, încercând să-l liniștească pe Byron, obligându-se să sune ferm. Plângea în liniște, cu fața compusă, cu excepția lacrimilor care se adunau în ochi. Câteva picături fierbinți i-au stropit dosul mâinii lui Byron, trădând-o. 'Serios? Scuzele mele au speriat-o atât de tare încât plânge? Ce naiba?' se gândi Byron, frustrarea licărind pe fața lui. Strânse buzele într-o linie subțire și se îndepărtă spre un colț al sufrageriei. Maeve făcea tot posibilul să se controleze, hotărâtă să nu-i arate lui Byron cât de vulnerabilă se simțea. Dar tocmai atunci, luminile au pâlpâit din nou. Surprinsă, ea ridică privirea, ochii ei roșii și umflați întâlnindu-se cu ai lui Byron. El stătea lângă întrerupător, uitându-se la ea cu o expresie goală. Apoi, calm, a stins din nou luminile. "Poți să plângi. Nu mai aprind luminile," spuse vocea lui adâncă prin întuneric. Maeve rămase fără cuvinte, prinsă între frustrare și un impuls neașteptat de a râde. Ciudat, greutatea din pieptul ei începu să se ridice, dizolvându-se ca niște baloane de săpun purtate de lacrimile ei. Inima ei se simți puțin mai ușoară. "Le poți aprinde acum. Am terminat," spuse ea. Luminile s-au aprins din nou, iar Maeve se îndreptă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. "Mi-e teamă că ar putea fi încă camere ascunse," spuse ea, schimbând repede subiectul. "Poți verifica pentru mine?" Byron dădu din cap scurt. După o căutare amănunțită a camerei, amândoi s-au simțit ușurați să nu mai găsească camere. Maeve era îngrijorată în special de dormitorul și baia ei, dar din fericire, ambele erau curate. Când au ajuns la camera lui Byron, Maeve a deschis ușa și a spus: "Nu mă așteptam să te muți atât de repede, așa că nu am avut timp să pregătesc totul. Cum ar fi... patul tău." Fața lui Byron a rămas inexpresivă în timp ce se uita la ea. "Deci, dorm pe podea în seara asta?" Maeve a ezitat, gândindu-se: 'Să lași un bărbat rănit să doarmă pe podea? Pur și simplu nu mi se pare corect. Dar singurul pat este în camera mea.' "Ce zici de... să împarți patul meu?" spuse Maeve înainte de a se putea opri.