Mă trezesc pe la jumătatea zilei și o găsesc pe Lindy așezată în fotoliul rabatabil, complet trează, stând rigidă și nemișcată. Căsc și mă ridic. „Hei, de cât timp ești trează?” întreb somnoroasă. „Doar de o oră sau două...” Vocea i se stinge și înclin capul. „De ce nu m-ai trezit? Ai stat acolo tot timpul ăsta?” întreb și ea ridică din umeri. „Nu am vrut să te deranjez. Îmi pare rău că am adormit