După ce a absolvit facultatea, Whitney și-a cumpărat propria locuință în Coaska Heights. Folosise economiile din burse și banii câștigați la un concurs de design arhitectural pentru avans. Tatăl ei, Westley Spencer, nu voia să o vadă obosindu-se cu ipoteca lunară și s-a oferit să plătească întreaga sumă, dar ea a refuzat. Își amintea și acum când îi spunea: "Nu subestima salariul unui arhitect. Dacă mă descurc bine, o voi plăti anticipat." În cele din urmă, nu numai că a părăsit domeniul arhitecturii, dar a lucrat și ca secretară a lui Damian timp de trei ani. S-a și mutat din apartament. Chiar dacă era gol, Whitney angajase oameni să-l curețe în mod regulat. După ce și-a așezat valiza jos, și-a pregătit o masă simplă, deoarece nu mâncase nimic după-amiază. După ce a terminat, s-a ghemuit pe canapea și l-a sunat pe Westley. "Tată, mă întorc acasă mâine." "Ce veste minunată! Damian are în sfârșit ceva timp liber?" Westley părea încântat. "O voi ruga pe Rebecca să vă pregătească o masă gustoasă amândurora. Vino devreme." În trecut, Whitney venea acasă doar când Damian era disponibil să o însoțească, ceea ce se întâmpla rar. Drept urmare, a vizitat casa părintească doar de câteva ori de-a lungul anilor. "Bine, așa voi face." Nu l-a corectat. Până la urmă, unele lucruri erau prea complicate pentru a fi explicate la telefon. Deoarece Damian nu era de acord să rupă logodna, trebuia să-i spună lui Westley și să-i ceară ajutorul. La urma urmei, familiile lor fuseseră cele care aranjaseră căsătoria de la bun început. Dacă Westley intervenea, Damian ar fi fost nevoit să asculte. … A doua zi după-amiază, în timp ce Whitney intra cu mașina în reședința Spencer, i-a văzut pe Westley, pe mama sa vitregă, Rebecca Wright, și pe frații ei vitregi, Matthew și Stella Spencer, așteptând cu toții la ușă. Când a coborât din mașină, Westley s-a uitat în spatele ei. "Doar tu? Unde e Damian?" "Probabil e ocupat," a răspuns Whitney. Trebuie să fie ocupat să o găsească pe Rachel și să aplaneze situația cu ea. "Am pregătit un ospăț întreg. Ar fi trebuit să ne anunți dacă Damian nu venea." Rebecca nu era mulțumită. Se grăbise de dimineață să pregătească masa, doar pentru a afla că totul era doar pentru Whitney. "Întotdeauna vii cu Damian. De ce ai venit singură de data asta?" a murmurat Stella, cu dezamăgire în ochi. "De ce nu-l suni tu?" a rânjit Whitney. Știa exact ce urmărea Stella. Înainte de a se logodi cu Damian, Stella depusese multe eforturi pentru a se apropia de el, dar Damian menținuse întotdeauna distanța. Dacă nici măcar Whitney nu avea un loc în inima lui Damian, atunci Stella nu avea nicio șansă. "Tată, uită-te la ea! Eram doar curioasă!" s-a plâns Stella lui Westley. În acel moment, Matthew s-a apropiat și a luat fructele și suplimentele alimentare din mâinile lui Whitney. "Ne bucurăm foarte mult că te-ai întors, Whit." Deși Matthew era și el fiul Rebeccăi, personalitatea lui era complet diferită de cea a Rebeccăi și a Stellei. Whitney simțea că îi pasă sincer de ea și că o tratează ca pe o soră. Fără Damian prin preajmă, prânzul a trecut mult mai repede decât de obicei. După aceea, în sufragerie, Westley își sorbea cafeaua. "Whit, cum mai merg lucrurile cu Damian în ultima vreme? Ați fost să-i vedeți pe domnul Howard Senior și pe părinții lui Damian? Nu uita să le transmiți salutările mele." "Toți sunt bine." După ce a spus asta, Whitney a făcut o pauză. Și-a adunat curajul înainte de a continua: "Tată, eu... nu vreau să mă căsătoresc atât de curând…" Temându-se de reacția lui, nu a vrut să o spună direct, așa că a ales o abordare mai blândă. Dar Westley, un om de afaceri experimentat, a prins imediat subînțelesul cuvintelor ei. "Te-ai certat cu Damian?" A pus ceașca jos. "Cuplurile au suișuri și coborâșuri. În plus, el conduce întregul grup Howard. Sigur că e ocupat. Trebuie să fii înțelegătoare." În ochii tuturor, Damian era afectuos și blând cu ea, iar ea îi era pe deplin devotată. Nimeni nu s-ar gândi că s-ar despărți. Dacă ar exista vreo tensiune, ar fi doar o neînțelegere minoră. Whitney a strâns materialul cămășii. Se părea că va trebui să fie mai directă. "Vreau să anulez nunta de luna viitoare." La cuvintele ei, Westley s-a aplecat înainte, șocat. "Ce-ai spus?" La fel, Rebecca și Stella au schimbat o privire. Deși surprinsă, un indiciu de încântare a apărut pe fața lui Stella. "Poți merge la reședința Howard și să vorbești cu bunicul lui Damian despre asta? Hai să anulăm nunta." Whitney s-a uitat la Westley cu seriozitate. Expresia lui Westley a devenit solemnă. Căldura lui obișnuită a fost înlocuită de o expresie severă. "Vrei să rupi o logodnă din cauza unei dispute banale? Crezi că această logodnă e un joc? Când ai devenit atât de imatură?" Whitney a clătinat din cap. "Nu e doar o neînțelegere, tată. Există o problemă serioasă între noi. Nu mai pot fi cu el. Eu—" "Ce problemă? Ce ar putea fi atât de grav încât să nu puteți rezolva?" Westley a trântit cu mâna pe masă, făcând pe toți cei din cameră să tresară. Văzându-l atât de furios, Rebecca a făcut rapid un pas înainte și l-a bătut ușor pe piept pentru a-l calma. "De ce te enervezi atât? Nu-ți faci griji pentru sănătatea ta? "Dacă Whitney spune asta, atunci lucrurile trebuie să fie suficient de serioase între ei pentru a anula nunta. Pur și simplu nu sunt meniți să fie împreună, așa că de ce să forțăm lucrurile? Fă o vizită și—" "Tu ce știi?" a răbufnit Westley, reducând-o la tăcere pe Rebecca. A încercat să se uite la Whitney cu cât mai mult calm a putut. "Whit, știi statutul familiei Howard. Nu e ceva ce poți anula dintr-un capriciu. Nu poți ignora familia noastră din cauza a ceea ce vrei tu. Crezi că mai suntem ceea ce eram odată?" Familia Howard deținea un statut de top în cercurile de elită din Seabourke, o adevărată forță. Familia Spencer fusese și ea prestigioasă odată, dar, cu timpul, influența lor scăzuse. Nu mai erau la egalitate cu familia Howard. "Întotdeauna ai fost atât de atentă. Nu poți rezolva asta de dragul meu și de dragul familiei noastre?" Westley s-a uitat la ea cu seriozitate. Whitney nu se așteptase ca Wesley să o implore așa. Presupusese că va fi de partea ei, fără să pună întrebări. "Dar dacă… el e cel care greșește?"