„Cristian,” spun eu, apăsându-mi mâinile pe piept și vrând cu ardoare ca el să vadă adevărul din fiecare celulă a mea, „îți jur, habar n-am despre ce vorbești. Nu ascund nimic intenționat – dacă îmi scapă ceva? Nu știu ce anume.” „Gândește-te bine, Iris,” zise Cristian, încă holbându-se la mine. „Ce știi tu? Despre prietenul tău, sau despre datoria lui? De ce te-ar mai urmări?” M-am bâlbâit apoi p