Apa se izbește de gleznele mele, coridoarele navei fiind un labirint de sticlă spartă, lemn despicat și lucruri împrăștiate. Îmi strig colegii studenți, vocea mea ecouind lugubru în haos. Nu există niciun răspuns, doar urletul straniu al vântului și izbitura mării. Holurile sunt slab luminate, luminile de urgență pâlpâind și proiectând umbre lungi și sinistre pe pereți. Aerul este greu de mirosul