Charlie se bucurase de o zi liberă; o petrecuse în fața calculatorului. Lilly îi amintise că mai sunt și alți oameni pe planetă și că ar fi frumos să-i întâlnească față în față. Charlie luase asta cu calm. Avea și mâine liber și urma să ia cina cu fratele ei și familia lui. Asta conta ca socializare în viața reală. Ca să nu mai spună că avea parte de oameni reali mai mult decât suficient la serviciu. Apelurile de la tatăl ei încetaseră, spre ușurarea lui Charlie. Fiindcă era neobișnuit ca el să renunțe atât de ușor, Charlie îl sunase pe fratele ei și se asigurase că nu plănuia vreo reuniune în timpul cinei. Huxton îi promisese că n-ar face niciodată așa ceva și adăugase că nu și-ar pune fiii în mijlocul unei confruntări de genul ăsta. Îl credea și aștepta cu nerăbdare cina. După ce petrecuse cea mai mare parte a zilei la calculator, se hotărâse că un ecran trebuia schimbat cu altul. Comandase pizza și începuse să caute ce film ar avea chef să vadă. Sună telefonul și răspunse fără să se uite cine e. „Alo”, spuse ea. „Bună, Charlie”, zise Jenni. „Bună, șefă, e totul în regulă?”, întrebă Charlie, știind că șefa ei nu suna niciodată decât dacă avea nevoie de ea. „Știu că ar trebui să ai liber mâine, dar există vreo șansă să vii? Îți dau vinerea liber în schimb”, zise Jenni. „La ce oră ai nevoie de mine? Iaau cina cu fratele meu și familia lui, dar aș putea lucra după ce terminăm”, zise Charlie. „O, ești un înger. Vino când poți. Ne vom descurca până atunci”, îi spuse Jenni. „Sper că nu e nimeni bolnav. Aș putea să mă lipsesc de o răceală”, zise Charlie. „Nu, nu e nimeni bolnav. Clubul de joi a cerut să-i servești tu. Se pare că le-ai plăcut. N-au mai cerut niciodată o chelneriță anume.” Charlie nu știa ce să creadă despre asta, dar trebuia să recunoască faptul că bacșișul fusese uimitor și bărbații nu fuseseră chiar atât de răi. „Frumos. O să iau asta ca pe un compliment. O să încerc să ajung acolo cât de repede pot mâine.” „Nu-ți face griji, petrece timp cu familia ta”, îi spuse Jenni. Când Charlie ajunse la casa fratelui ei a doua zi, ușa fu deschisă de James. „Bună”, zise Charlie, surprinsă. „Bună, Charlie. Sper că nu te deranjează că mă alătur și eu la cina în familie. Huxton m-a invitat fiindcă a trecut ceva timp de când n-am mai avut ocazia să stăm împreună”, zise James, în timp ce o lăsa să intre. „Nu, deloc, James. Ești familie”, zise ea. „Unde se ascunde fratele meu?” „Gemenii au avut amândoi… ăă… incidente cu scutecele. I-am lăsat pe părinți să se ocupe și m-am oferit voluntar să am grijă de grătar și să stau la ușă în schimb”, zise James. Charlie râse. „Aș fi făcut la fel”, recunoscu ea. „Deci, cum e viața ca detectiv de top?”, întrebă ea în timp ce ieșeau pe terasă în spatele casei, privind spre grădina foarte prietenoasă pentru copii. „Nu e cu mult diferită de a fi în patrulă”, zise el. „Da, sigur, asta ești tu modest. Ai devenit detectiv dintr-un motiv și trebuie să cred că vor să te folosească pentru abilitățile tale”, zise ea, împungându-l cu cotul. „Da, e destul de grozav”, recunoscu el cu un zâmbet larg. „Și îți mulțumesc pentru ajutorul acordat în primul meu caz. Știu că am mai spus-o, dar apreciez foarte mult și o să-ți trimit mai multă muncă de genul ăsta ori de câte ori pot.” „Nicio problemă. A fost distractiv. Și mulțumesc, e frumos să pot lucra cu ceea ce iubesc din când în când”, îi spuse ea. „Cine știe? Dacă te aducem ca consultant permanent, s-ar putea chiar să poți renunța să mai lucrezi la barul ăla.” „Voi accepta cu bucurie orice muncă de la departamentul de poliție. Dar să fim serioși, nu vor putea niciodată să-mi plătească nici măcar pe aproape cât câștig la ‘Doamna roșie’”, îi spuse ea. „Banii nu sunt totul, Charlie. Nu e un loc sigur de muncă”, îi atrase el atenția. „Acum suni ca fratele meu”, zise ea. „Cine sună ca mine? Unde pot găsi geniul ăsta printre oameni?”, zise fratele ei, în timp ce venea mergând cu câte un băiat de fiecare braț. Păreau că tocmai ieșiseră de la baie. „Acolo sunt nepoții mei preferați!”, zise Charlie, grăbindu-se să-i salute. Liam era cel extrovertit și s-ar fi îmbrățișat cu oricine i-ar fi oferit. Aiden era cel timid. Preferea să stea aproape de tații lui. Singura lui excepție era Charlie, care reușise cumva să-l câștige. De îndată ce o văzu, începu să se foiască în brațele tatălui său și întinse mâinile spre ea. „Nu știu cu ce l-ai mituit, dar te rog să iei maimuțoiul ăsta nebun”, râse fratele ei. Charlie acceptă cu bucurie și-l puse pe Aiden pe șold. El se cuibări mai aproape de ea și ea se bucură de îmbrățișare la fel de mult ca și el. „Hei, Charlie”, strigă Tyson, în timp ce li se alătura. O îmbrățișă cât putu de bine. „N-a durat mult până când maimuțoiul s-a atașat de tine”, adăugă el. „Aiden e sufletul meu pereche”, zise Charlie. „Despre ce vorbeați voi doi înainte să vă întrerup?”, întrebă Huxton. „Încercam să o conving pe Charlie că ar trebui să renunțe la slujba de la barul ăla”, zise James. „Și eu îi spuneam lui James că n-o să fac asta. Plata e prea bună și chiar îmi place munca. Orele mi se potrivesc”, le spuse ea. „Las-o-n pace. Știe ce face”, zise Tyson, în timp ce întorcea burgerii. „Mulțumesc, tu ești fratele meu preferat”, îi spuse ea și-l sărută pe obraz. „Hei, hei. Eu sunt fratele tău preferat și nu te mai pupa cu bărbatul meu”, zise fratele ei și se apropie să-i dea soțului său un sărut ca lumea. Odată cu asta, subiectul conversației fu schimbat spre ușurarea lui Charlie. Se așezară să mănânce și gemenii împărțiră un hamburger dezasamblat. Cea mai mare parte ajunse pe jos sau în părul lor. Tyson făcuse cheesecake la desert și Charlie reafirmă că el era fratele ei preferat. „Trebuie să plec”, zise Charlie în cele din urmă, după ce terminase a doua porție de cheesecake. „Atât de curând? Mă gândeam că ne-ai putea ajuta să-i punem pe copii la culcare și apoi am putea scoate vinul și berea și să avem conversații de adulți”, zise Huxton. „Îmi pare rău, au nevoie de mine la muncă în seara asta. O să accept o altă invitație pentru restul. M-am distrat de minune, ca întotdeauna”, le spuse ea. „Te pot duce eu”, se oferi James. Charlie nu văzu o cale de a evita asta. „Mulțumesc”, zise ea. Își luă rămas bun de la fratele ei, de la Tyson și de la gemeni și zâmbi către James în timp ce-i deschidea ușa mașinii. „Știu că nu e treaba mea să spun unde poți și unde nu poți lucra”, zise el, după ce conduceau de ceva vreme. „E în regulă, James. Știu că faci asta pentru că-ți pasă. E drăguț din partea ta. Dar sunt mare, pot avea grijă de mine”, îi spuse ea. El aruncă o privire laterală spre ea. „Nu sunt atât de orb, Charlie. Știu că ești mare”, zise el. Felul în care spuse asta stârni ceva adânc în stomacul ei. Dacă era combinația cu privirea laterală sau dacă era felul în care punea accentul pe ‘mare’, nu știa. Dar nu suna ca o remarcă nevinovată. „Știi, unii dintre oamenii care sunt clienți la barul unde lucrezi sunt sub investigație de la departamentul meu. Nu vreau doar să-ți citesc numele într-unul dintre rapoarte”, zise el. „Ia-l pe Vidar Grims ăsta. Încercăm să-l prindem de ani de zile, dar ori de câte ori încercăm să-l arestăm, are mâinile curate”, oftă James. Charlie se încordă puțin. Ar fi bine să nu-i spună că Vidar o dusese acasă cu mașina în cealaltă seară, se gândi Charlie. „Apreciez că-mi spui asta. Dar sunt doar clienți. Vin, le servesc băuturi și mâncare, lasă bani și pleacă. Asta e tot ce presupune relația mea cu ei. Uneori zâmbesc și le spun ceva amabil, asta e tot”, îi spuse ea. El oftă și dădu din cap. Erau aproape de bar. James opri suficient de aproape pentru a putea vedea intrarea și se întoarse spre ea. „Sună-mă când termini lucrul și te iau eu”, zise el. „James, asta nu va fi decât târziu în noapte, sau dimineața devreme, în funcție de dacă Jenni are nevoie de ajutor pentru a număra banii. O să iau autobuzul”, zise ea. „Bine. Atunci lasă-mă să te scot la cină data viitoare când ai seara liberă.” „Cină ca și…?” „O întâlnire, te invit la o întâlnire, Charlie. Și înainte să spui ceva, am vorbit cu Huxton”, îi spuse el cu un zâmbet jucăuș pe buze. Charlie nu știa ce să creadă sau cum să răspundă. Ăsta era James, iubirea ei din liceu, cel mai bun prieten al fratelui ei și un exemplar masculin superb. „Bine”, zise ea. „Ești liber mâine?” El râse. „Nu pierzi timpul, nu?” Ea ridică din umeri. „Am liber mâine fiindcă lucrez azi. Dacă ești ocupat, am sâmbăta viitoare liberă”, îi spuse ea. „Nu, nu. Nu vreau să te sperii. Te iau mâine la șase”, îi spuse el. Își luară rămas bun și Charlie se grăbi înăuntru. „La momentul perfect. Tocmai au ajuns”, zise Jenni când o văzu pe Charlie. Charlie se schimba într-un timp record, se asigură că are ce-i trebuie și se îndreptă spre camera din spate.