Iubitul meu ideal ar fi un tip care nu se grăbește să ajungă-n pat, care iubește literatura și cărțile și care e politicos. Sora mea zice că astfel de bărbați au dispărut în secolul 21. M-a acuzat că visez mereu la chestii tocilare, de-aia încă nu mi-am pierdut virginitatea. Adică, de ce aș face-o? N-am fost niciodată îndrăgostită. Aștept ceva mai intim. Dar acum trăiesc într-un basm, de când a apărut Daniel. Ne-am întâlnit de câteva luni, după ce ne-am îndrăgostit la prima vedere într-o librărie. E atent și grijuliu și știe să asculte, rolul pe care îl joc adesea eu – până la urmă, specialitatea mea e consilierea. Nu încearcă să mă forțeze să merg prea departe prea repede, ceea ce îl deosebește de alți tipi și se potrivește perfect ritmului meu. Astăzi, în librăria unde ne-am întâlnit prima oară, sorb din cappuccino în timp ce-mi admir iubitul: înalt, subțire, cu părul castaniu și cârlionțat căzându-i peste ochii verzi. Daniel se îmbracă mereu elegant, azi poartă pantaloni gri, perfect călcați, și un ceas argintiu strălucitor la mână. Stai, mă gândesc, strâmtând ochii și uitându-mă mai bine. Oare astea sunt diamante sub geamul ceasului? Îmi mușc buza, întrebându-mă de ce iubitul meu are un ceas cu diamante. Adică, eu sunt doar o studentă săracă – oare el e bogat? Se mișcă ceva peste umărul lui Daniel și, când mă uit, ochii mi se măresc. „Daniel, e... un tip acolo. Și se uită fix la noi.” Daniel se întoarce să se uite direct la tipul masiv, înalt de peste 1,80 metri și plin de mușchi. Costumul lui elegant nu poate ascunde asprimea mâinilor, cicatricea crudă care-i taie fața în diagonală, aproape despărțindu-i nasul în două. „Oh, um,” zice Daniel, ridicând din umeri. „Nu-ți face griji din cauza lui.” „Să nu-mi fac griji din cauza lui!?” șoptesc, puțin speriată. „Daniel, se uită fix la –“ „Nu, adică, e cu mine.” Daniel îmi zâmbește scuzându-se, în timp ce gura mi se deschide de șoc. „Ăsta e Parker, e... ei bine. E un fel de bodyguard al meu.” „Oh,” zic, închizând gura într-un „O” stângaci. Mă uit fix la Daniel. Are nevoie de bodyguard? Cât de bogat e? „Da, ignoră-l,” zice Daniel, zâmbindu-mi ștrengărește. „Tata e prea protector,” își dă ochii peste cap. „Serios, e atât de stresat cu siguranța, că ar avea nevoie de un psihiatru ca tine să-l consilieze.” Daniel râde, destinzând atmosfera. „Oricând,” murmur, jucându-mă nervos cu părul meu lung și roșcat, îngrijorată de nepotrivirea dintre bogăția lui Daniel și statutul meu de șoarece de biserică. N-am mai întâlnit pe nimeni care să aibă un bodyguard. „Pot să vă mai aduc ceva?” Ne uităm amândoi, Daniel și eu, la barmanul care ne zâmbește, un tip blond foarte arătos, cu un șorț legat în jurul taliei. „Nu, mulțumesc, Colin,” zic, zâmbindu-i larg. „De fapt, ne poți aduce amândurora un refill?” zice Daniel, zâmbindu-i rar lui Colin. „Oh, de fapt…” zic, uitându-mă la ceas și dându-mi părul după urechi. Dacă nu plec acum, sigur voi întârzia la slujbă, unde fac evaluări psihologice la închisoarea de stat. „Ei o va lua la pachet, atunci,” zice Daniel, ridicându-se de pe canapea. „Hai, te ajut.” Îl urmează pe Colin spre tejgheaua de cafea. Încep să-mi strâng lucrurile în geantă, hotărâtă să prind următorul tramvai, când observ că telefonul lui Daniel vibrează pe masă, cu un apel. Când dispare numărul, ecranul de start al lui Daniel arată o fotografie de familie. Bărbatul înalt din spate e cu siguranță tatăl lui, iar celălalt poate un frate mai mare? În timp ce încerc să-mi dau seama, telefonul sună din nou – același număr. Din impuls, iau telefonul lui Daniel și-mi arunc geanta plină peste umăr, îndreptându-mă spre tejgheaua de cafea. „Daniel,” zic, strecurându-mă după tejghea, „te sună cineva –“ Dar nu e nimeni aici. Mă uit în jur, confuză – sigur i-am văzut pe Colin și Daniel îndreptându-se încoace… Aud un zgomot din depozit, un bubuit ciudat și înăbușit și un gemete. Fac doi pași înainte și mă uit pe după ușă, poate amândoi – Doamne, nu pot să cred. La mai puțin de 60 de centimetri de mine, iubitul meu îl sprijină pe Colin de peretele depozitului, cu un pumn înfășurat în materialul cămășii lui – sărutându-l cu pasiune - Colin are ochii închiși, mâinile bâjbâindu-i la nasturii pantalonilor lui Daniel, cu cureaua deja desfăcută, șoptindu-i numele – numele iubitului meu – „Glumiți!?” țip, fără să mă gândesc, aruncând cu telefonul în Daniel și în amantul lui. Amândoi băieții tresar, dezlipindu-se unul de celălalt. „Fay – eu – “ Fața lui Daniel e plină de șoc. Cu lacrimi în ochi, fug din încăpere și din cafenea. „Fay!” Daniel iese în stradă după mine. „Nu înțelegi!” Mă prinde de braț, trăgându-mă înapoi spre el. „Îmi placi mult,” zice, cu ochii plini de regret. „Ești uimitoare – doar că familia mea n-ar înțelege, n-ar aproba –“ „Și ce,” întreb, surprinsă. „Vrei doar să fiu iubita ta falsă!? Îmi pare rău,” îmi smulg brațul din mâna lui. „Nu mă interesează.” „Te rog, Fay!” strigă Daniel după mine, în timp ce fug. „Te rog – pot să repar asta! Cât vrei? Un milion? Trei milioane? Pot –“ Îl văd scoțând carnetul de cecuri din buzunar. „Nu vreau banii tăi!” zic, cu voce batjocoritoare. Daniel clipește și mă întorc. „Îți voi păstra secretul, nu trebuie să mă plătești. Doar că nu vreau să te mai văd.” Și gata, basmul meu cu prințul fermecător s-a terminat. Mă grăbesc pe stradă, cu ochii plini de lacrimi de furie. Două ore mai târziu, stau la o masă de plastic într-o celulă de beton, cu ochii uscați și cu părul prins în spate, într-o coafură care sper că arată profesional. Piciorul îmi tremură de nervi și, cred, puțin de șoc. Încă nu-mi vine să cred ce mi-a făcut Daniel. Dar mă îndrept în scaun, trăgând aer adânc în piept. Trebuie să mă concentrez asupra slujbei mele acum și sunt incredibil de nervoasă în legătură cu următoarea mea misiune. Până acum am fost repartizată doar la infractori mărunți, dar azi trebuie să fac o evaluare a lui Kent Lippert, bărbatul cunoscut ca Regele Mafiei din orașul nostru. Cruzimea lui fără egal și măsurile incredibile pe care le ia pentru a-și proteja puterea sunt faimoase în acest oraș. Aud ușa de pe hol trântindu-se și mă ridic de pe scaun, apăsându-mi mâinile pe sacou ca să-l îndrept. Sunt cea mai nervoasă de când am început slujba asta. Gardienii îl aduc pe Lippert după colț și sunt surprinsă – mă așteptam ca Lippert să fie un bărbat gras, bătrân și chel – genul de personaj respingător care aparține lumii interlope a orașului nostru. Dar acest bărbat este suplu și înalt, mișcându-se cu un fel de grație periculoasă. Ochii mei urmăresc felul în care umerii lui se mișcă sub materialul uniformei, felul în care gardienii se dau înapoi, puțin, în timp ce descuie cătușele de la mâinile lui. Gâfâi când, în sfârșit, ochii mei cad pe fața lui Lippert, gura mi se usucă. Părul lui închis la culoare căzându-i peste frunte, maxilarul lui pătrat, liniile adânci de încruntare gravate peste ochii verzi – Doamne. Am mai văzut acest bărbat. L-am văzut azi, într-o poză de pe telefonul iubitului meu – Și din nou, mai tânăr, gravat în trăsăturile feței iubitului meu. Daniel nu e doar un copil bogat. E fiul Regelui Mafiei.