Ivan râde de mine, văzându-mă mută de uimire, și nu mă pot abține – râd și eu, punându-mi capul în mâini. „Da,” spun, îmbujorându-mă groaznic. „Am auzit de tine. Și trebuie să spun că nu toate au fost lucruri bune.” „Hai, lasă,” zice el, încă râzând puțin. „Nu se poate să fi fost numai lucruri rele.” Mă uit printre degete și ridic o sprânceană spre el, dându-i de înțeles că, da. Toate au fost rel