„Glumești, nu-i așa?” Mă uitam fix la Adrian, cu brațele încrucișate, în timp ce el se sprijinea nonșalant de blatul din bucătărie, cu un zâmbet mic și enervant jucându-i la colțul buzelor. „Nu glumesc”, a răspuns el lin, ridicând două bilete de parcă ar fi fost un fel de ofrandă de pace. „E deja rezervat. Plecăm mâine dimineață.” Am strâns ochii, refuzând să-i fac asta ușor. „Și ai decis totul de