„Zâmbește, Mia”, murmură Adrian, cu voce joasă, dar autoritară, ținându-mă strâns de talie. „Nu-i lăsa să te vadă că șovăi.” Pulsul îmi galopa în timp ce mă redresam, forțându-mi buzele într-un zâmbet exersat. Dar dincolo de zâmbetul meu, mintea îmi era un vârtej. Nu era doar copleșitor – era sufocant. Reporterul mai zăbovi o clipă, cu camera încă ațintită asupra noastră, înainte de a trece la altcineva. Am expirat încet, dar Adrian nu-și slăbi strânsoarea. „Ești întotdeauna atât de controlator sau doar eu am parte de un tratament special?”, am șoptit printre dinți. Buzele lui Adrian se contractară, schițând aproape un zâmbet ironic. „Doar când cineva are nevoie”, spuse el rece. „Sigur”, am replicat eu, cu vocea îmbibată de sarcasm. „Pentru că împiedicarea de rochie este o crimă pedepsită cu umilirea publică.” Mâna lui de pe talia mea alunecă ușor, apropiindu-mă cu o fracțiune de secundă mai mult. „Nu ești umilită. Ești bine”, spuse el, cu un ton acum mai blând. „Nu este o problemă atât de mare pe cât crezi. Doar... urmează-mă.” Am deschis gura să ripostez, dar intensitatea din ochii lui mă opri. Era ceva de necitit acolo, ceva care-mi făcu inima să ezite. Muzica se transformă într-o melodie mai lentă și am simțit cum atmosfera din jurul nostru se schimbă. Cuplurile se legănau împreună, luminile diminuându-se suficient pentru a crea o iluzie de intimitate. „Sunt bine, Adrian”, am spus încet, încercând să ignor felul în care pulsul îmi creștea la apropierea lui. „Nu trebuie să te mai dai salvatorul.” „Cine a spus că mă dau?”, vocea lui era joasă și felul în care privirea i se plimbă pe buzele mele îmi tăie răsuflarea. Înainte de a putea răspunde, sunetul râsetelor îmi atrase atenția spre marginea sălii de bal. Un grup de bărbați și femei îmbrăcați elegant stăteau de vorbă animați, prezența lor fiind magnetică. Unul dintre ei, un bărbat cu un zâmbet larg și un aer de încredere, îmi atrase atenția. Se uita direct la mine. Adrian observă imediat. Poziția lui se încordă, maxilarul i se strânse în timp ce strânsoarea lui pe talia mea deveni aproape posesivă. „Cine e ăsta?”, am întrebat, curioasă, în ciuda mea. „Nimeni important”, spuse Adrian sec, dar tonul său trăda ceva mai profund – iritare, poate chiar gelozie. Bărbatul făcu un pas înainte, ridicând un pahar în direcția noastră cu un semn prietenos din cap. Am zâmbit politicos în schimb, dar reacția lui Adrian fu imediată. „Trebuie să vorbim”, spuse el brusc, trăgându-mă de pe ringul de dans fără a aștepta un răspuns. „Adrian, ce naiba?”, am șuierat, împiedicându-mă ușor în timp ce încercam să țin pasul cu pașii lui lungi. Nu se opri până când nu ajunserăm într-un colț mai liniștit al camerei, departe de ochii curioși ai mulțimii. „Care-i problema ta?”, am cerut, smulgându-mi brațul din strânsoarea lui. „Problema mea?”, se întoarse el spre mine, cu o expresie întunecată. „Spune-mi tu, Mia. Te distrai acolo?” „Mă distram?”, am repetat, incredulă. „Adrian, am zâmbit unui tip care s-a uitat în direcția mea. Cu greu asta e o crimă.” „Ești soția mea”, spuse el, cu voce joasă, dar ascuțită. „Cel puțin, asta crede toată lumea de aici. Cum crezi că arată când începi să zâmbești altor bărbați în felul ăsta?” M-am uitat la el, uimită. „Glumești, nu? Despre ce e vorba de fapt?” „E vorba despre menținerea aparențelor, Mia”, spuse Adrian, cu un ton tăios, dar cu ochii arzând cu ceva mai profund. Mi-am încrucișat brațele, strângând ochii la el. „A, asta e? Aparențe? Pentru că de unde stau eu, pare mai degrabă că faci o criză pentru că altcineva s-a uitat la mine.” Se apropie, dominându-mă în timp ce vocea lui scăzu într-o șoaptă periculoasă. „Nu mă împinge, Mia. N-ai idee cât de delicată e situația asta.” Am râs, dar era lipsit de umor. „Delicată? Adrian, asta nu e vreo negociere importantă. E un bal. Și ghici ce? Oamenii se uită la alți oameni. Trece peste.” Maxilarul i se strânse, mușchiul tresărind în timp ce se lupta să-și mențină controlul. „Crezi că e o glumă?” „Cred că exagerezi”, am replicat. „Doar dacă...” Mi-am înclinat capul, cu un zâmbet ironic pe buze. „Doar dacă nu e vorba doar de aparențe. Poate ești gelos?” Tăcerea care a urmat a fost asurzitoare. Privirea lui Adrian se fixă asupra mea, expresia lui fiind de necitit, dar tensiunea dintre noi era palpabilă. „Nu sunt gelos”, spuse el în cele din urmă, cu voce rece și precisă. „Sigur”, am spus, prelungind cuvântul. „Continuă să-ți spui asta, Adrian.” Înainte de a putea trage o altă gură de aer, el închise distanța dintre noi. Mâna lui alunecă spre partea inferioară a spatelui meu, trăgându-mă lipită de el. Inima îmi bubuia în piept în timp ce cealaltă mână îmi cuprinse maxilarul, degetul mare atingându-mi obrazul. „Crezi că e un joc?”, întrebă el, cu voce joasă și aspră. Am înghițit cu greu, căldura apropierii lui făcând imposibil să mai gândesc limpede. „Poate că da”, am șoptit, cu vocea tremurând ușor. Ochii lui se întunecară și, pentru o clipă, am crezut că o să mă sărute. Dar în schimb, se aplecă aproape, buzele lui atingându-mi urechea în timp ce vorbea. „Continui să împingi limitele, Mia”, murmură el, cu respirația caldă pe pielea mea. „Și într-o zi, s-ar putea să ripostez.” Mi se tăie răsuflarea și am urât cât de mult mă afectau cuvintele lui. „E o amenințare?” „E un avertisment”, spuse el simplu, cu vocea fermă. Înainte de a putea răspunde, cineva își drese glasul în spatele nostru. Am sărit, îndepărtându-mă de Adrian cât de repede am putut. Un bărbat într-un costum elegant stătea acolo, cu sprâncenele ridicate într-o ușoară amuzare. „Îmi pare rău că întrerup”, spuse el, deși tonul său sugera că nu-i părea deloc rău. „Adrian, gazda te caută.” Adrian dădu din cap scurt, privirea lui zăbovind asupra mea o clipă mai mult înainte de a se întoarce. „Stai aici”, spuse el peste umăr, tonul său nelăsând loc de argumente. În timp ce se îndepărta, am încercat să-mi stabilizez respirația, mintea mea fiind într-o cursă nebună. Ce naiba s-a întâmplat? M-am plimbat până la marginea sălii de bal, prefăcându-mă că admir candelabrele strălucitoare în timp ce încercam să mă adun. Aerul se simțea greu, tensiunea nopții apăsând asupra mea. Eram atât de pierdută în gânduri încât nu am observat întoarcerea lui Adrian până când mâna lui mi-a cuprins ferm brațul. „Vino cu mine”, spuse el, cu voce ascuțită și joasă. „Adrian, ce...” „Acum”, spuse el, întrerupându-mă. Abia am avut timp să reacționez înainte de a mă conduce afară din sala de bal, printr-o ușă laterală, într-un hol slab luminat. Sunetul balului se stinse în spatele nostru în timp ce se opri brusc, întorcându-se spre mine. „Care e problema ta?”, am cerut, smulgându-mi brațul. „Nu poți să mă târăști de colo-colo ca pe...” Adrian trecu o mână prin păr, cu maxilarul strâns. „Ai fost țintită”, spuse el, cu voce sumbră. Am clipit. „Despre ce vorbești?” Privirea lui Adrian se fixă asupra mea, neînduplecată și serioasă. „Cineva răspândește zvonuri despre noi. Despre tine.” Stomacul mi se strânse. „Ce fel de zvonuri?” El ezită, cu o expresie întunecată și de necitit. „Că această căsătorie e o farsă. Că ești aici pentru bani.” Cuvintele mă loviră ca un pumn în stomac. „Ce? E ridicol!” „Știu”, spuse Adrian, cu vocea acum mai blândă, dar nu mai puțin intensă. „Dar e grav, Mia. Dacă iese la iveală, ar putea distruge totul.” M-am uitat la el, greutatea cuvintelor lui afundându-se în mine. „Cine ar face asta?” Maxilarul i se strânse și, pentru o clipă, arătă ca și cum ar fi vrut să spună mai multe. Dar apoi, dădu din cap. „Nu știu încă. Dar oricine ar fi... ne urmărește.” Aerul se simțea mai rece, mai greu. M-am uitat în jur pe holul slab luminat, simțindu-mă brusc expusă. „Ce facem?”, am întrebat, cu vocea abia mai tare decât o șoaptă. Adrian se apropie, prezența lui fiind fermă și autoritară. „Rămânem înaintea lor”, spuse el ferm. „Dar Mia – asta înseamnă gata cu jocurile. Gata cu împinsul limitelor. Nu ne permitem nicio greșeală.” Am înghițit cu greu, cu inima bubuind în piept. „Bine”, am spus, cu vocea tremurândă, dar hotărâtă. Adrian dădu din cap, privirea lui ascuțită nepărăsindu-mă niciodată. „Bine.” Dar în timp ce se întorcea, expresia mea se întunecă și mai mult, o umbră traversându-mi fața. Lucrurile sunt pe cale să devină foarte complicate.