Grădina era singurul loc unde simțeam destulă liniște ca să pot gândi. Pe la mijlocul dimineții, soarele încălzea aleile de piatră, dar o briză rece tăia printre gardurile vii, purtând mirosul slab de trandafiri și levănțică. Am urmat poteca șerpuită, pașii moi pe pietriș, lăsând liniștea să mă cuprindă. Cuvintele Alexandrei din noaptea precedentă refuzau să-mi dea pace. Pot să mă descurc cu Adria